Dreptul la replică cu RFG

0 Comments

De 1 an de zile de când am început Campania România Fără Gropi am primit pe lângă multe mesaje de susținere și destule mesaje… “de bine”, așa cum se cade la români.

Mereu când Formularul RFG rezolvă vreo problemă este aproape imposibil să nu apară și un comentariu gen:

  • coincidență (mai ales cu parapetul pe DN1)
  • campanie electorală (apropo, alegerile au trecut, au ieșit ceilalți și totuși au marcat ieri și azi pe Fabrica de Glucoză. Nu intrăm în detalii gen pe strada respectivă sunt doar câțiva votanți, deci nu prezintă interes electoral.)
  • oricum aveau în plan (mai ales pe Centura București unde CNADNR declara în februarie 2015 că poate prin 2016 vor asfalta pe Centură. De marcaje nici nu se punea problema. Și cu toate astea RFG i-a făcut să asfalteze și marcheze anul trecut, iar anul acesta să mai repare câteva gropi apărute și să marcheze din nou. Urmează luminatul din intersecția cu A2). Poate vă interesează de când se știa de problemele de pe DNCB și nu se făcea nimic: aici
  • e de la licitații frate, e contestate și mai durează.
  • au dat unii niște comunicate de presă și au făcut și vreo 2-3 prezentări din alea țiplă de s-au speriat și ăia de la ONU. De mâine avem 15 autostrăzi. Suspendate și scufundate.
  • niște elfi din Narnia care salvează România din umbră, care de fapt sunt persoane publice dar nu vor să spună că ei sunt cei care fac
  • alinierea planetelor
  • din nou campanie electorală (anul trecut am determinat asfaltarea/repararea a 150 km de drumuri publice și vreo 250 km de marcaje. Și anul trecut era tot campanie electorală?!)
  • de două ori coincidență și iarăși niște elfi.

Evident că nici unul dintre aceștia nu au folosit Formularul RFG. Pe cei care comentează la ordin (mai bine șefii din Poliția Rutieră ar da ordin să se aplice articolul 105) îi înțelegem că nu e bine să te pui rău cu șefii (riști să ai coloană vertebrală), îi înțelegem și pe cei cărora le stricăm combinațiile pe bani publici, însă pe cei care ne înjură aiurea… chiar nu suntem atât de deștepți încât să le înțelegem motivele.

Adică să te deranjeze niște băieți care rezolvă niște probleme, ale tuturor, care fac să nu se mai scurgă așa mulți bani publici din domeniul infrastructurii rutiere (adică au grijă ca taxele tale să ajungă unde trebuie), niște băieți care practic fac să circulăm cu toții în siguranță și să nu mai murim, și fac toate acestea (DE 1 AN DE ZILE) în timpul lor liber și pe banii lor (nu sunt finanțați de stat, de partide sau de vreun grup de interese)… și nu e bine… și îi înjuri că pentru susținerea Asociației (adică mai exact ca să nu mai aducă bani de acasă și ca să poată angaja măcar un om care să se ocupe de RFG 8h/zi) au oferit posibilitatea redirecționării celor 2% și au stabilit o cotizație de 4 lei/lună pentru membri (nefiind cineva obligat să se înscrie sau să direcționeze cei 2%). Îi înțelegem pe cei cărora le e frică să ajungem să avem 7,000 de membri cu cotizația plătită și astfel să avem fondurile necesare să angajăm 12 oameni cu care să monitorizăm 24h din 24h toată țara, însă  acelora care nu au îndrăznit vreodată să mediatizeze, deși aveau toate pârghiile, problemele de infrastructură rutieră (nu mai intrăm și în alte domenii unde a fost aceeași tăcere) nu vrem să le câștigăm respectul. Știm că vor muri cu cugetul împăcat chiar dacă au știut și numele cărora li s-a dat.

România Fără Gropi este Asociația care termină (rezolvă) problemele de infrastructură și este cel mai mișto lucru care s-a întâmplat românilor și României în ultimii ani.

cerere i si d 2  i si d 1

Am menționat aceste lucruri ca să nu creadă cineva că rămânem datori vreodată. Doar că fiecare va fi onorat la momentul potrivit. Fie că îl cheamă Cojocaru, Saru, Zamfir, Onoșa, Aron, Rusen, Rușeanu și lista continuă.

Indiferent de gradul de susținere noi ne vom continua demersul (atât cât ne țin posibilitățile) de a apăra dreptul tuturor participanților la trafic de a circula în siguranță pe drumurile din România.

PS. nu uitați că aveți posibilitatea să folosiți FORMULARUL RFG. Il poate folosi oricine pentru orice drum public și este pus la dispoziție de Asociație fără să se perceapă vreo taxă

 

Distribuie:

Comments

comments

Categories:

Lasă un răspuns