DE CE TOCMAI ACUM?

0 Comments

Problema lipsei separatoarelor de sens este veche. De ani de zile. Și a generat zeci de morți.

În Septembrie 2014 au murit 6 oameni într-un singur accident. Pentru că o altă mașină a intrat pe celălalt sens. Mai existaseră și alte victime până atunci (vezi statistica pe 2013) și au mai existat și după. Și în 2015. Și în 2016.

6 morți

Oamenii au protestat atunci. Poliția s-a spălat pe mâini spunând că ei au cerut separatoare, iar Ministrul Transporturilor de atunci spunea că nu sunt bani (deși CNADNR-ul are un buget anual de 1,5 miliarde de euro).

In fiecare luna, politia a cerut sa amplaseze separator. Raspunsul a fost mereu acelasi: “Nu avem bani”. Ultima cerere a fost inregistrata cu o saptamana inainte de cumplitul accident. Intentii exista, spune ministrul Transporturilor, insa mai avem de asteptat.

Cu siguranta este nevoie de despartitoare. Dar este foarte complicat. In ceea ce priveste siguranta circulatiei in Romania, pe toate DN-urile si pe drumuri judetene este de facut foarte mult. In Romania mor cateva mii de oameni in accidente in fiecare an“, declara Ioan Rus, ministrul Transporturilor. sursa

Cu toate acestea, documentele arată că în 2015 Poliția a făcut doar 2 solicitări (din care 1 la presiunea Asociației România Fără Gropi) iar același ministru semna un document (evident făcut pe datele furnizate de CNADNR) care spunea că parapetul este periculos.

Protestul de atunci nu a schimbat nimic.

Lucrurile s-au schimbat doar în momentul în care autoritățile au primit adresele bine documentate și argumentate ale Asociației România Fără Gropi.

Ar fi bine dacă 1-2 ore de protest ar schimba lucrurile, autoritățile brusc s-au responsabiliza și totul ar fi frumos. Dar lucrurile nu merg așa. Fără presiunea constantă, fără referire la legi, norme, proceduri, standarde, statistici, fără să oferi și soluțiile… nimic nu se schimbă, și nimic nu ar fi determinat CNADNR-ul să monteze acel parapet. Doar în Mai anul acesta (adică luna asta) au mai murit 3 oameni din cauza lipsei parapetului pe DN1.

Trebuie să fie clar pentru toată lumea: PARAPETUL PE DN1 SE MONTEAZĂ DATORITĂ ASOCIAȚIEI ROMÂNIA FĂRĂ GROPI

Poliția Rutieră s-a ocupat cu coloanele oficiale nelegale ale lui Oprea, CNADNR-ul a avut mereu bani pentru parapete, ani la rândul au murit zeci de oameni, proteste au mai fost, “eroi” din societatea civilă care fac solicitări în comunicate frumos scrise au mai fost și vor mai fi.

DE CE TOCMAI ACUM?

Se întâmplă acum pentru că doar noi, cei de la RFG, ne-am asumat riscurile demersului de a determina autoritățile să pună parapet. Lucru valabil și pentru problemele legate de marcaje, gropi, lipsă indicatoare, etc. care fac obiectul de activitate al Asociației. Aceasta este diferența între cei care fac și cei care se laudă că fac, dintre cei care nu negociază siguranța rutieră și cei care valsează și falsează pe lângă autoritățile responsabile.

Parcă vedem peste câteva luni că apare cineva care să vorbească despre Inspecția de Siguranță Rutieră și despre câte a făcut el în ultimul deceniu.
Apropo, urmare adreselor RFG, Poliția Rutieră a solicitat pentru prima dată in istorie să se facă ISR Suplimentar la DN1 (zona Băneasa-Otopeni).

ISRS pt DN1 IKEA

Și ca să fie și mai clar:

ASOCIAȚIA ROMÂNIA FĂRĂ GROPI

  • nu este finanțată de la bugetul statului (deși tot ce facem este de utilitate publică)
  • nu este finanțată de vreo firmă din domeniul infrastructurii rutiere (ex: regi ai asfaltului)
  • nu este finanțată și nici nu susține vreun partid
  • nu este un ONG de buzunar al vreunui grup de interese
  • nu negociază Siguranța Rutieră
  • nu este o rampă de lansare pentru vreo candidatură sau vreo numire (nu ne interesează să candidăm la vreo funcție, nu ne interesează să fim secretari de stat, miniștri sau directori pe la CNADNR sau orice altceva) 
  • este susținută din buzunarul fondatorilor și din cotizațiile de membru (practic bugetul lunar este asigurat de banii aduși de acasă de fondatori și din cele câteva cotizații plătite)
  • nu are angajați (nu ne permitem să plătim nici măcar salariul unui om care să fie la disponibilitatea Asociației 8h/zi)

Cei care vor să sprijine demersurile Asociației sunt așteptați să se înscrie și să plătească acea cotizație de 50 lei/an. Fiind mai mulți membri vom putea avea fondurile necesare desfășurării în condiții optime a activităților: campanii de Educație Rutieră, caravana RFG, personal angajat care să monitorizeze permanent toate drumurile din România, să reacționeze și să preia toate problemele semnalate de cetățeni, sediu, etc.

Indiferent de gradul de susținere noi ne vom continua demersul (atât cât ne țin posibilitățile) de a apăra dreptul tuturor participanților la trafic de a circula în siguranță pe drumurile din România.

PS. nu uitați că aveți posibilitatea să folosiți FORMULARUL RFG. Il poate folosi oricine pentru orice drum public și este pus la dispoziție de Asociație fără să se perceapă vreo taxă

foto imagine reprezentativă articol – Alex.Codru

Distribuie:

Comments

comments

Categories:

Lasă un răspuns