
Siguranța Rutieră se împarte în 4 domenii de acțiune:
- capacitatea de reacție în caz de urgență. Adică în caz de accident vin cei de la SMURD/Serviciul de ambulanță, Poliție și Pompieri pentru a diminua efectele unui accident rutier – primul ajutor, transportarea victimelor la spital, eliminarea pericolelor ce au rezultat în urma accidentului etc. Aici stăm bine, cu mențiunea că timpul în care se ajunge la locul accidentului este influențat în mod negativ/pozitiv de starea infrastructurii rutiere.
- starea vehiculelor. Adică mașinile sunt din Familia Flinstone unde pui picioarele pe jos ca să oprești sau au sisteme de siguranță moderne (centuri, airbaguri, ABS, ESP și alte inițiale), elemente reflectorizante (în cazul bicicletelor și căruțelor) etc. Aici stăm relativ bine.
- infrastructura rutieră. Ai o infrastructură rutieră cu drumuri fără gropi, cu marcaje, cu indicatoare de semnalizare și presemnalizare, cu elemente de siguranță gen parapet pe axul drumului sau de-a lungul apei acolo unde este cazul, cu treceri pentru pietoni marcate, semnalizate, presemnalizate și luminate corespunzător, chiar semaforizate acolo unde sunt minim două benzi pe sens? Ai separat traficul de marfă prin autostrăzi? Dacă nu ai, atunci ești, și suntem, în topul statisticilor europene ca țara cu mult prea multe victime (decese și grav răniți) în accidente rutiere.
- participanții la trafic. Adică Educația Rutieră. Cunosc participanții la trafic regulile de deplasare pe drumurile publice, fie că sunt șoferi, bicicliști sau pietoni? Se face educație rutieră în școli? Se fac în mod constant și aplicat pe categorii de vârstă acțiuni de promovare a regulilor de circulație? Într-un cuvânt: se face PREVENȚIE? Răspuns final: NU
Situația este cam așa:
“Valetta – The European Transport Safety Council has welcomed a call by the 28 EU ministers of transport for a long term target and action to cut serious injuries on European roads by 2030.
In a declaration signed in the Maltese capital Valletta today, transport ministers recommitted to an existing EU target to halve roads deaths by 2020 and also promised long term targets for reducing deaths and, for the first time, serious injuries by half by 2030.” sursa aici
Dacă nu conștientizăm cât de spinoasă a devenit problema Siguranței Rutiere la nivel mondial, nu doar european, să nu ne mirăm dacă din 2020 vom începe să fim taxați, ca stat, pentru că nu ne-am îndeplinit obligațiile asumate.