
Barilul este sub 62$*, iar noi la pompă plătim aproape de 6 lei.
În 2008 era aproximativ 140$ barilul. La pompă plăteam în jur de 3,7 lei.
9 companii de asigurări (aici) au fost amendate zilele acestea pentru tehnici de “Cartel timp de 4 ani”, adică pentru faptul că s-au înțeles la prețul pentru RCA. Să fie mai mare adică. RCA-ul este obligatorie și ghiciți cine sunt “fraierii” prinși la mijloc! Pe lângă cele 9 companii a fost amendată și asociația lor, căci acolo se întâlneau și vorbeau . În timp ce ei și-au făcut o Asociație pe care o finanțează și după cum vedem o folosesc pentru a acționa împotriva noastră, noi, care suntem 7 MILIOANE DE ȘOFERI (ei sunt doar 9), stăm chill și îi aplaudăm pe Vîlvoi și pe cei câțiva de lângă el care au pus bazele Asociației România Fără Gropi, asociație care se luptă pentru drepturile șoferilor din 2015.
De 4 ani vă rugăm să veniți alături de mișcarea RFG (România Fără Gropi) ca să nu mai permiteți să fiți păgubiți cu sute de lei în fiecare lună.
Mai mult de atât, RFG a decis să lupte la un alt nivel și îl propune pe Alex. Vîlvoi (președintele asociației) candidat la europarlamentare.
Nu are rost să vă mai spunem că Asociația România Fără Gropi nu este finanțată nici de companiile petroliere și nici de cele de asigurări și nici de regii asfaltului. Adevărul e că nu ne finanțează nicio companie. De aceea și suntem liberi să spunem pe șleau adevărul, și anume că suntem storși de bani doar pentru că nu suntem organizați.
În urma discuțiilor avute cu o parte dintre voi în ultimele zile, lansăm:
“UNIUNEA ȘOFERILOR”
cu următoarele revendicări:
A – reducerea prețurilor la carburanți în concordanță cu prețul barilului de petrol
B – prețuri corecte la asigurări
C – drumuri bune și siguranță rutieră
D – dreptate și respect pentru șoferi
E – fără abuzuri ale poliției față de pasionații auto-moto
Am prioritizat și comasat solicitările tuturor astfel încât să avem 5 obiective pe care să le ducem la îndeplinire.
CUM VOM REUȘI SĂ ÎNDEPLINIM OBIECTIVELE*:
A – reducerea prețurilor la carburanți în concordanță cu prețul barilului de petrol
1. din data de 07.12.2018 BOIOCOTĂM PETROM ȘI OMV
2. BOIOCOTĂM PÂNĂ PREȚUL VA FI REDUS CU 1 LEU
(acum este: 5,5 lei benzina+ și 5,74 lei motorina+)
*pentru fiecare obiectiv în parte vom reveni cu articol pe site
obs: Mesajul este adresat strict membrilor Asociației care se simt nedreptățiți de companiile petroliere și de asigurări, dar și de accizele impuse de stat și care nu se reflectă în calitatea/dezvoltarea drumurilor ori a aerului
Fiți liberi să dați share la acest articol.
Poți susține demersurile RFG printr-o donație
Comments