Campania „România fără gropi”, declanşată de şoferi împotriva administratorilor de drumuri care nu îşi fac datoria, prinde şi la Botoşani. Sătul să-şi strice maşina pe drumurile pline de gropi, un botoşănean a cerut Direcţiei Poliţiei Rutiere să amendeze Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR) pentru situaţia drumului naţional 29 D (n.r. – care duce spre Ştefăneşti), în zona localităţii Drislea, din comuna Truşeşti. Afectată de o alunecare de teren, porţiunea de drum, lungă de aproape 100 de metri, este denivelată de mai mulţi ani. Mai mult, spune botoşăneanul, parapetul de protecţie este deteriorat sau lipseşte, iar marcajele lipsesc cu desăvârşire. „Cel mai deranjant este că drumul este în această stare de cel puţin trei ani de când îl parcurg şi tot zilnic este patrulat de Poliţia Rutieră cu radare, care nu filmează şi aceste încălcări ale legii care periclitează siguranţa participanţilor la trafic”, a spus Lucian R.
sursa: România fără gropi. și la Botoșani