CSR nu e pentru RFG

0 Comments

peste 270 milioane euro

Este suma pe care ONG-urile din România au primit-o prin sponsorizări în 2016. Așa spune știrea (sursa). Noi facem o completare, și anume: UNELE ONG-uri au primit această sumă. Teoretic fiecărui ONG, sunt vreo 70.000 în România, iar reveni cam 4.000 de euro dacă această sumă ar fi împărțită în mod egal. DACĂ. În realitate numai unele ONG-uri au găsit rețeta prin care CSR-ul se revarsă în susținerea activității lor. Care este rețeta?! Nu știm.

ZERO ANGAJAȚI și ZERO BUGET LA RFG

În schimb știm cum este să fii un ONG care are ZERO angajați, care nu are buget și ai căror membri activi fac voluntariat în timpul lor liber. Evident că suntem și noi curioși cine a primit, cât a primit și ce a făcut cu ce a primit. Iar la sponsorizările ce au depășit 10.000 euro/an de la o companie, să fie făcut public și numele companiei. Din moment ce mai toate asociațiile reclamă lipsa de transparență în cheltuirea banului public din partea autorităților, este corect ca și asociațiile bine finanțate (și aceste sponsorizări sunt tot bani publici pentru că provin din redirecționarea impozitului pe profit) să fie transparente. Ba chiar un model de transparență.

Deși sponsorizările (adică două) primite de RFG în 2016 (în 2017 nu am primit. Nici în 2015.) nu ating nici suma de 1.500 de euro, noi am făcut publice aceste sume. Adică 6.500 lei. Cheltuielile RFG, din 2015 și până acum, au fost și sunt în medie 1.500-2.000 de lei/lună. RFG a mai primit câteva cotizații (zero pe 2015, vreo 30 pe anul acesta și ~50 pe anul trecut) și 62 de formulare de 2% pe 2016 (zero pe 2015). Veniturile nu acoperă cheltuielile. Asta este situația. Noi ne facem treaba în continuare pentru că știm că demersurile noastre salvează vieți. ȘI ASTA ESTE TOT CE CONTEAZĂ!

Dacă cineva dorește să sprijine demersurile RFG (financiar, cu resurse umane, cu mediatizare, cu promovare, cu semnături sau informații) o face din proprie inițiativă. O face pentru că apreciază munca noastră.

Dacă vreo companie dorește să ne sponsorizeze, iar această sponsorizare să fie condiționată… să meargă la alte asociații. Contractul nostru de sponsorizare are un articol ce nu va fi înlăturat. PUNCT. (art.3.4. Să nu condiționeze sau direcționeze în vreun fel activitatea Beneficiarului.) Dacă ne interesau banii ne făceam firmă de consultanță și apăream la televizor cu titulatura de consultanți în siguranță rutieră.

RFG NU NEGOCIAZĂ SIGURANȚA RUTIERĂ

Spunem aceste lucruri pentru ca oamenii să înțeleagă cum funcționează lucrurile și să nu rămână cu impresia că ne dau sponsorizările afară din asociație.

METODE de susținere a RFG:

Intră AICI și folosește Formularul RFG

  • Intră AICI și alege să devii membru al Asociației care luptă pentru respectarea dreptului la siguranța rutieră
  • Intră AICI, dacă esti persoană fizică, și alege să redirecționezi cei 2% din impozitul pe venit (datorat statului) către RFG
  • Intră AICI, dacă esti persoană juridică, și alege să redirecționezi până la 20% din impozitul pe profit (datorat statului) către RFG. Această sponsorizare fiind deductibilă
  • Fii PARTENER RFG și susține acțiunile noastre de Responsabilizare şi de promovare a Educației Rutiere în rândul elevilor și tinerilor

 

Distribuie:

Comments

comments

Categories:

Lasă un răspuns